Blog, Informatii utile

Nu bei apa zilnic? Trebuie sa citesti asta…

Tindem mult prea des să uităm și să nesocotim semnificația acestei componente omniprezente a alimentației, deoarece este prea ieftină ca să merite atenție. Este bine să ținem minte că apa apara în aproape toate formele de alimentație. În plus, bem zilnic apă în forma ei pură. Apa este, pur și simplu, indispensabilă vieții.

Poate nu știți dar apa reprezintă 55-68% din masa totală a corpului nostru. Până că și oasele sunt alcătuite pe trei sferturi din apă. Nici tonusul muscular nu poate fi menținut fără cantitatea adecvată de apă, întrucât trei sferturi din mușchi sunt apă. Toate acestea au fost făcute așa de natură și, prin urmare, trebuie să fie păstrate așa pentru a fi sănătoși.

Încălcarea acestei legi naturale poate avea consecințe grave pentru sănătate. În cazuri extreme, cum ar fi pierderea unei zecimi din apa existentă în organism, stare numită deshidratare, se produce decesul. Chiar și o pierdere mai mică de apă dereglează funcționarea organismului, creând multe probleme de sănătate.

De exemplu, atunci când rezervele noastre de apă scad cu 1% din cantitatea normală, avem o senzație de sete. O pierdere de 6% din rezerva de apă duce la leșin. Prin urmare, este esențial să bem zilnic multă apă pentru a ne menține corpul în formă. Apa nu este necesară doar pentru supraviețuire. Ea poate ajuta la prevenirea multor tipuri de boli, cum ar fi constipația, infecțiile și problemele renale.

Care este rolul apei în organism?

Celulele umane trebuie să aibă apă pentru a trăi șî a-și îndeplini funcțiile. Dacă uscăm o celulă vie, ea nu va mai funcționa. Apa din organism este folosită pentru multe lucruri: ajută la reglarea temperaturii corpului, digeră mâncarea, elimină reziduurile corporale și menține umiditatea plămânilor și a pielii.

Apa este o trebuință zilnică chiar mai importantă și mai urgentă decât mâncarea. Putem supravețui circa două săptămâni fără să mâncăm nimic, dar nu mai mult de cinci zile fără apă.

Secretele Medicinei Chineze

Henry B. Lin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *